Rafa Benitez a efectuat primul antrenament la Inter Milano sub privirile a câteva mii de fani, dar încă nu știe pe cine va conta. Și asta pentru că fostul antrenor al Interului, actualul principal de la Real Madrid, Jose Mourinho, vrea neapărat să-l cumpere fie pe Maicon fie pe Balotelli.
Deși cei de la City și United sunt interesați de atacantul de culoare, cifra cerută de Moratti, 40 de milioane, rămâne un „pod prea îndepărtat”. Aceeași soartă pare s-o aibă și Douglas Maicon, pentru care cele 23 de milioane oferite de Mou nu sunt pe placul conducerii fostei sale echipe.
Soarta celor doi precum și al unor eventuali înlocuitori, Cavani pentru Balotelli, se va decide azi, la întâlnirea dintre Mou și Florentino Perez. Conform Gazzettei dello Sport, cei doi vor discuta despre suma de care va dispune portughezul pentru transferuri, ca și de jucătorii care nu vor mai face parte din lotul echipei „blanco”.
În aceste condiții, este de interesant de remarcat că soarta lui Mario Balotelli depinde în continuare de Mourinho, antrenorul cu care a fost în conflict cvasi permanent în timpul șederii acestuia la Inter. Dacă Real va plăti cei 35 de milioane de euro ceruți pentru Maicon, mai mult ca sigur că SuperMario va rămâne la Inter și anul viitor la Milano, banii obținuți pe brazilian urmând a fi reinvestiți într-un fundaș lateral de valoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER